Psalmul lui David, 62. Când a fost el în pustia Idumeii, (1 Impăraților 22, 5).
1 Dumnezeule Dumnezeul meu, către tine mânec.
2 Insetat-a de tine sufletul meu, de câte ori trupul meu ție.
3 In pământ pustiu și neumblat și fără de apă; așà întru cel sfânt m'am arătat ție, ca să văz puterea ta și slava ta.
4 Că mai bună este mila ta de cât viețile. Buzele mele te vor lăudà.
5 Așà bine te voiu cuvântà în vieața mea, și în numele tău voiu ridicà mâinile mele.
6 Ca din seu și din grăsime să se umple sufletul meu, și cu buze de bucurie te va lăudà gura mea.
7 De mi-am adus aminte de tine în așternutul meu, în dimineți am cugetat spre tine, că ai fost ajutorul rul meu.
8 Și întru acoperemântul aripilor tale mă voiu bucurà, lipitu-s'a suMul meu după tine, și pre mine m'a a sprijinit dreapta ta.
9 Iar ei îndeșert au căutat sufletul meu, intrà-vor în cele mai de jos ale pământului, dà-se-vor în mâinile săbiei, părți vulpilor vor li.
10 Iar împăratul se va veselì de Dumnezeu, lăudà-se-va tot cel ce se jură întru el, că s'a astupat gura celor ce grăesc nedreptăți.