PSALM 56. Intru sfârșit, să nu strici, lui David întru scrisoarea stâlpului, când a fugit el de către fața lui Saul în peșteră, (1 Imp. 22, 1; și 24, 4).
1 Miluește-mă Dumnezeule, miluește-mă, că spre tine a nădăjduit sufletul meu.
2 Și în umbra aripilor tale voiu nădăjduì, până ce va trece fărădelegea.
3 Strigà-voiu către Dumnezeul cel prea înalt, Dumnezeul cel ce au făcut bine mie.
4 Trimis-au din cer și m'au mântuit; dat-au spre ocară pre cei ce mă calcă pre mine.
5 Trimis-au Dumnezeu mila sa și adevărul său, și au izbăvit sufletul meu din mijlocul puilor de lei, adormit-am turburat.
6 Fiii oamenilor, dinții lor arme și săgeți, și limba lor sabie ascuțită.
7 Inaltă-te preste ceruri Dumnezeule, și preste tot pământul slava ta.
8 Cursă au gătit picioarelor mele, și au împilat sufletul meu.
9 Săpat-au înaintea feței mele groapă, și au căzut într'însa.
10 Gata este inima mea Dumnezeule, gata este inima mea; cântà-voiu și voiu lăudà întru slava mea.
11 Deșteaptă-te slava mea, deșteaptă-te psaltire și alăută; deșteptà-mă-voiu dimineața.
12 Mărturisì-mă-voiu ție întru noroade Doamne, cântà-voiu ție întru neamuri.
13 Că s'au mărit până la ceruri mila ta, și până la nori adevărul tău.
14 Inalță-te preste ceruri Dumnezeule, și preste tot pământul slava ta.