Biblia OrtodoxăEdiția Sinodală 1914

Psalmul 56 – Miluește-mă Dumnezeule (ebr. 57)

PSALM 56. Intru sfârșit, să nu strici, lui David întru scrisoarea stâlpului, când a fugit el de către fața lui Saul în peșteră, (1 Imp. 22, 1; și 24, 4).

1 Miluește-mă Dumnezeule, miluește-mă, că spre tine a nădăjduit sufletul meu.

2 Și în umbra aripilor tale voiu nădăjduì, până ce va trece fărădelegea.

3 Strigà-voiu către Dumnezeul cel prea înalt, Dumnezeul cel ce au făcut bine mie.

4 Trimis-au din cer și m'au mântuit; dat-au spre ocară pre cei ce mă calcă pre mine.

5 Trimis-au Dumnezeu mila sa și adevărul său, și au izbăvit sufletul meu din mijlocul puilor de lei, adormit-am turburat.

6 Fiii oamenilor, dinții lor arme și săgeți, și limba lor sabie ascuțită.

7 Inaltă-te preste ceruri Dumnezeule, și preste tot pământul slava ta.

8 Cursă au gătit picioarelor mele, și au împilat sufletul meu.

9 Săpat-au înaintea feței mele groapă, și au căzut într'însa.

10 Gata este inima mea Dumnezeule, gata este inima mea; cântà-voiu și voiu lăudà întru slava mea.

11 Deșteaptă-te slava mea, deșteaptă-te psaltire și alăută; deșteptà-mă-voiu dimineața.

12 Mărturisì-mă-voiu ție întru noroade Doamne, cântà-voiu ție întru neamuri.

13 Că s'au mărit până la ceruri mila ta, și până la nori adevărul tău.

14 Inalță-te preste ceruri Dumnezeule, și preste tot pământul slava ta.

Text: Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediția Sfântului Sinod, București 1914, ortografia originală. Sursa: scanul de pe archive.org; pag. PDF 710, 711. Erorile de OCR au fost corectate după scan; corectura umană e în curs. Linkul unui verset: clic pe numărul lui.

Toate psalmii · Toate cărțile · Despre text