Psalmul lui David, 38. Intru sfârșit, lui Iditum.
1 Zis-am, păzì-voiu căile mele, ca să nu greșesc eu cu limba mea.
2 Pus-am gurei mele pază, când a stătut păcătosul împrotiva mea.
3 Amuțit-am și m'am smerit, și am tăcut de bunătăți, și durerea mea s'a înnoit.
4 Infierbântatu-s'a inima mea înlăuntrul meu, și în cugetul meu se va aprinde foc.
5 Grăit-am cu limba mea: spune-mi Doamne sfârșitul meu.
6 Și numărul zilelor mele care este? Ca să știu de ce mă lipsesc eu.
7 Iată cu palme măsurate ai pus zilele mele, și statul meu ca o nimica înaintea ta.
8 Insă toate sunt deșertăciune, tot omul ce viază.
9 Deși ca un chip trece omul, dar în zadar se turbură.
10 Strânge comori, și nu știe cui le adună pre ele.
11 Și acum cine este răbdarea mea? Au nu este Domnul? Și statul meu dela tine este.
12 De toate fărădelegile mele izbăvește-mă. Ocară celui fără de minte m'ai dat.
13 Amuțit-am, și nu am deschis gura mea, că tu ai făcut; depărtează dela mine bătăile tale.
14 Că dela tăria mâinii tale eu m'am lipsit. întru mustrări pentru fărădelege ai pedepsit pre om.
15 Și ai supțieat ca un păianjen sufletul lui; însă îndeșert se turbură tot omul.
16 Auzi cererea mea Doamne, și rugăciunea mea ascultă. Lacrămile mele să nu le treci.
17 Că nemernic sunt eu la tine, și strein ca și toți părinții mei.
18 Slăbește-mă ca să mă odihnesc, mai 'nainte de a mă duce, și mai mult! nu voiu li.