Biblia OrtodoxăEdiția Sinodală 1914

Psalmul 16 – Auzi Doamne dreptatea mea (ebr. 17)

Rugăciunea lui David, 16.

1 Auzi Doamne dreptatea mea, ia aminte cererea mea, ascultă rugăciunea mea nu întru buze viclene.

2 Dela fața ta judecata mea să iasă. Ochii mei vază dreptăți.

3 Cercat-ai inima mea, cercetatu-o-ai noaptea; cu foc m'ai lămurit, și nu s'a aflat întru mine nedreptate;

4 Ca să nu grăiască gura mea lucruri omenești; pentru cuvintele buzelor tale, eu am păzit căi năsilnice.

5 Săvârșește pașii mei întru cărările tale, ca să nu se clătească pașii mei.

6 Eu am strigat, că m'ai auzit Dumnezeule; pleacă urechia ta mie și auzi cuvintele mele.

7 Minunate fă milele tale, cel ce mântuești pre cei ce nădăjduesc spre tine, de cei ce stau împrotiva dreptei tale.

8 Păzește-mă Doamne, ca lumina ochiului; întru acoperemântul aripilor tale mă vei acoperì.

9 De către fața necredincioșilor cari m'au necăjit pre mine, vrăjmașii mei sufletul meu au cuprins.

10 Grăsimea sa o au încuiat, gura lor a grăit mândrie.

11 Izgonindu-mă acum m'au încunjurat, ochii săi ș'au pus ca să-i plece la pământ.

12 Apucatu-m'au ca un leu gata la vânat, și ca un pui de leu ce lăcuește întru ascunsuri.

13 Scoală-te Doamne, întâmpină-i pre ei și-i împiedică; izbăvește sufletul meu de cel necurat, sabia ta dela vrăjmașii mâinei tale.

14 Doamne, din puțin de pre pământ împarte-i pre ei în vieața lor, și de cele ascunse ale tale s'a umplut pântecele lor; săturatu-s'au de fii, și au lăsat rămășițe pruncilor lor.

15 Iară eu întru dreptate mă voiu arătà feței tale, săturà-mă-voiu când mi se va arătà slava ta.

Text: Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediția Sfântului Sinod, București 1914, ortografia originală. Sursa: scanul de pe archive.org; pag. PDF 685. Erorile de OCR au fost corectate după scan; corectura umană e în curs. Linkul unui verset: clic pe numărul lui.

Toate psalmii · Toate cărțile · Despre text