Scrisoarea stâlpului lui David, 15.
1 Păzește-mă Doamne, că spre tine am nădăjduit.
2 Zis-am Domnului: Domnul meu ești tu, că bunătățile mele nu-ți trebuesc.
3 Sfinților celor din pământul lui, minunate au făcut Domnul toate voile sale înfr'înșii.
4 Inmulțitu-s'au slăbiciunile lor; după aceea au sârguit. Nu voiu adunà adună lor din sângiuri voiu pomenì numele lor prin buzele mele.
5 Domnul este partea moștenirei mele și a paharului meu. Tu ești cela ce iarăși așezi moștenirea mea mie.
6 Funii au căzut mie întru cei puternici ai mei, că moștenirea mea supt puterea mea este.
7 Bine voiu cuvântà pre Domnul cel ce m'au înțelepțit pre mine, și încă și până în noapte m'au pedepsii rărunchii mei.
8 Mai nainte am văzut pre Domnul înaintea mea pururea, că deadreapta mea este, ca să nu mă clătesc.
9 Pentru aceasta s'a veselit inima mea și s'a bucurat limba mea; și încă și trupul meu se va sălășluì spre nădejde.
10 Că nu vei lăsà sufletul meu în iad, nici vei dà pre cel cuvios al tău să vază stricăciune.
11 Cunoscute ai făcut mie căile vieței; umpleà-mă-vei de veselie cu fața ta; frumusețe în dreapta ta întru sfârșit.