PSALM 142. LUI DAVID. Când îl gonià pre el Avesalom fiul său.
1 Doamne auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea. întru adevărul tău, auzi-mă întru dreptatea ta.
2 Și să nu intri la judecată cu robul tău, că nu se va îndreptà înnaintea ta tot cel viu.
3 Că a gonit vrăjmașul sufletul meu, împilat-a la pământ vieața mea.
4 Așezatu-m'a întru întunerec ca pre morții veacului, și s'a mâhnit întru mine duhul meu.
5 Intru mine s'a turburat inima mea, adușu-mi-am aminte de zilele cele din început; cugetat-am la toate lucrurile tale, la faptele mâinilor tale am gândit.
6 Tins-am către tine mâinile mele; sufletul meu ca niște pământ fără de apă ție.
7 Degrab auzi-mă Doamne, slăbit-a duhul mie.
8 Să nu întorci fața ta dela mine și mă voiu asemănà celor ce se pogoară în groapă,
9 Auzită fă mie dimineața mila ta, că spre tine am nădăjduit,
10 Arată mie Doamne calea, în care voiu merge; că la tine am ridicat sufletul meu.
11 Scoate-mă dela vrăjmașii mei, Doamne la tine am scăpat; învațămă să fac voea ta, că tu ești Dumnezeul meu.
12 Duhul tău cel bun mă va povățuì la pământul cel drept; pentru numele tău Doamne mă vei vieà întru dreptatea ta.
13 Scoate-veì din necaz sufletul meu, și întru mila ta vei sfârșì pre vrăjmașii mei.
14 Și vei pierde pre toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul tău.