Psalm 139. Intru sfârșit lui David.
1 Scoate-mă Doamne dela omul viclean; dela bărbatul nedrept mă izbăvește.
2 Carii gândeau nedreptate în inimă, toată ziua rânduiau războaie.
3 Ascuțit-a limba sa ca de șarpe; otravă de aspidă supt buzele lor.
4 Păzește-mă Doamne de mâna păcătosului, dela oamenii nedrepți mă scoate.
5 Carii au gândit să împiedece pașii mei, ascuns-au mândrii cursă mie.
6 Și cu funii au întins cursă picioarelor mele, pre lângă cărare smintele mi-au pus mie.
7 Zis-am Domnului: Dumnezeul meu ești tu, ascultă Doamne glasul rugăciunii mele.
8 Doamne, Doamne, puterea mântuirii mele, umbrit-ai preste capul meu în ziua de răsboiu.
9 Să nu mă dai Doamne dela dorirea mea celui păcătos, gândit-a împrotiva mea, să nu mă părăsești, ca nu cândvà să se înalte.
10 Capul înconjurării lor, osteneală buzelor lor va acoperì pre dânșii
11 Cădeà-vor preste dânșii cărbuni cu foc, surpà-vei pre ei în ticăloșie, și nu vor puteà răbdà.
12 Bărbatul limbut nu se va îndreptà pre pământ; pre bărbatul nedrept relele îl vor vânà spre stricăciune.
13 Cunoscut-am, că va face Dom nul judecată săracilor, și izbândă lipsiților.
14 Insă drepții se vor mărturisì numelui tău, și vor lăcuì drepții cu fața ta.