Biblia OrtodoxăEdiția Sinodală 1914

Matei 4

Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 4

Postul și ispita lui Hristos. Inceperea propoveduirei. Chemarea Apostolilor.

1 Atunci dus a fost Iisus în pustie de Duhul, ca să se ispitească de diavolul.

2 Și postind patruzeci de zile și patruzeci de nopți, după aceea au flămânzii

3 Și venind la dânsul ispititorul a zis: de ești Fiul tui Dumnezeu, zì ca pietrile acestea să se facă pâini.

4 Iar el răspunzând au zis: scris este: nu numai cu pâîne va trăì omul, ci cu toi graiul ce iese din gura lui. Dumnezeu.

5 Atunci l-a dus pre el diavolul în sfânta cetate și l-a pus pre ei pe aripa bisericei.

6 Și a zis lui: de ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te pre sineti jos, că scris este: îngerilor săi va poruncì pentru tine, și pre mâini te vor ridicà, ca nu cumvà să împiedici de piatră piciorul tău.

7 Și au zis Iisus lui: iarăși scris este: să nu ispitești pre Domnul Dumnezeul tău.

8 Apoi l-a dus pre dânsul diavolul într'un munte înalt foarte, și i-a arătat lui toate împărățiile mei și slava lor;

9 Și i-a zis lui; acestea toate le voiu dà ție, dacă căzând te vei închinà mie.

10 Atunci au zis Iisus lui: mergi înapoia mea, satano, că scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini și lui unuia să'i slujești.

11 Atunci l-a lăsat pre el diavolul, și iată îngerii au venit la dânsul și siujiau lui.

12 Iar auzind Iisus că Ioan a a fost prins, s'au dus în Galileea;

13 Și lăsând Nazaretul, au venit și au locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele Zavulonului și ale Neftalimului,

14 Ca să se plinească ceea ce s'a zis prin Isaia prorocul, care zice:

15 Pământul Zavulonului și pământul Neftalimului, spre mare dincolo de Iordan, Galileea neamurilor;

16 Norodul cel ce ședeà întru întunerec a văzut lumină mare, șì celor ce ședeau în laturea și în umbra morjei, lumină a răsărit lor,.

17 De atunci au început Iisus a propoveduì și a zice: pocăițivă, că s'a apropiat împărăția cerurilor.

18 Și umblând Iisus pre lângă marea Galileei, au văzut pre doi frați: pre Simon ce se numește Petru și pre Andrei fratele lui, aruncându'și mreaja în mare, că erau pescari,

19 Și au zis lor: veniți după mine, și vă voiu face pre voi vânători de oameni.

20 Iar ei îndată lăsându'și mrejele au mers după dânsul.

21 Și de acolo mai înainte mergând, au văzut pre alți doi frați: pre Iacov al lui Zevedei și pre Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedei tatăl lor, cârpindu'și mrejele lor; și i-au chemat pre dânșii.

22 Iar ei îndată lăsând corabia și pre Zevedei -tatăl lor, au mers după dânsul.

23 Și au străbătut Iisus toată Galileea, învățând în adunările lor și propoveduind Evanghelia împărăției și tămăduind toată boala și toată neputința întru norod.

24 Și a ieșit vestea lui în toată Siria, și aduceau către dânsul pre toți cei ce pătimeau rău cu feluri de boale, și pre cei ce se ținea-u de chinuri, și pre cei îndrăciți și lunatici, și pre cei slăbănogi, și îi vindeca pre ei.

25 Și au mers după dânsul noroade multe din Galileea și din Decapole și din Ierusalim și din Iudeea și din ceea parte de Iordan.

Text: Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediția Sfântului Sinod, București 1914, ortografia originală. Sursa: scanul de pe archive.org; pag. PDF 1340, 1341. Erorile de OCR au fost corectate după scan; corectura umană e în curs. Linkul unui verset: clic pe numărul lui.

Toate capitolele din Matei · Toate cărțile · Despre text