Biblia OrtodoxăEdiția Sinodală 1914

Luca 7

Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 7

Vindecarea slugei Sutașului. Invierea fiului văduvei din Nain. Trimișii lui Ioan. Muierea cea păcătoasă. Pilda cu cei doi datornici.

1 Și după ce au sfârșit toate cuvintele sale întru auzul norodului, au intrat în Capernaum.

2 Iar sluga unui sutaș fiind bolnavă, vreà să moară, care erà la dânsul de cinste.

3 Și auzind de Iisus, a trimis la dânsul bătrâni ai Iudeilor, rugându'l pre el ca să vină să mântuiască sluga lui.

4 Iar ei venind către Iisus, îl rugau pre el cu deadinsul, zicând: că este vrednic acela căruia vei dà aceasta;

5 Căci iubește neamul nostru, și sinagoga el o a zidit nouă.

6 Iar Iisus mergeà cu dânșii. Și nefiind el departe de casă, a trimis la dânsul sutașul prieteni, grăind lui: Doamne, nu te osteni; că nu sunt vrednic ca să intri supt acoperemântul meu;

7 Pentru aceea nici pre mine nu m'am socotit a fi vrednic a veni către tine, ci zì cu cuvântul, și se va tămăduì sluga mea.

8 Că și eu sunt om rânduit supt dregătorie, având supt sinemi slujitori, și zic acestuia: mergi, și merge; și altuia: vino și vine; și slugei mele: fă aceasta și face.

9 Iar Iisus auzind acestea, s'au minunat de el, și întorcându-se au zis norodului, care mergeà după dânsul: grâesc vouă, că nici întru Israil n'am aflat atâta credință.

10 Și întorcându-se trimișii acasă, au aflat pre sluga cea bolnavă sănătoasă.

11 Și a fost după acestea mergeà într'o cetate ce se chemă Nain, și I împreună cu dânsul mergeau ucenicii lui mulți și norod mult.

12 Iar dacă s'au apropiat către poarta cetăței, iată, scoteau pre un mort, fiu unul născut al maicei saie, și aceea erà văduvă; și norod mult din cetate erà cu dânsa.

13 Și văzând-o pre dânsa Domnul, s'au făcut milă de ea, și au zis ei: nu plânge.

14 Și apropiindu-se, s'au atins de pat; iar cei ce îl duceau, au stătut, și el au zis: tânărule, ție grăesc: scoală-te!

15 Și a șezut drept mortul și a început a grăi. Și l-au dat pre ei maicei lui.

16 Și a luat frică pre toți, și slăviau pre Dumnezeu, grăind, că proroc mare s'a sculat întru noi, și că au cercetat Dumnezeu pre norodul său.

17 Și a ieșit cuvântul acesta de ei, întru toată Iudeea și întru toată Iaturea.

18 Și au vestit lui Ioan, ucenicii lui, de toate acestea.

19 Și chemând Ioan pre doi din ucenicii săi, i-a trimis către Iisus, zicând: tu ești cela ce vine, sau pre altul să așteptăm?

20 Și venind către el bărbații aceia, au zis: Ioan Botezătorul ne-a trimis pre noi către tine, zicând: tu ești ceia ce vine, sau pre altul să așteptăm?

21 Și într'acel ceas au tămăduit pre mulți de boale și de răni și de duhuri rele, și au dat vedere multor orbi.

22 Și răspunzând Iisus, au zis lor: mergeți și spuneți lui Ioan cele ce ați văzut și ați auzit; că orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc, surzii aud, morții se scoală, săracilor bine se vestește.

23 Și fericit este cel ce nu se va smintì întru mine.

24 Iar dacă s'au dus vestitorii lui Ioan, au început a grăì către noroade de Ioan: ce ați ieșit în pustie să vedeți? Au trestie clătită de vânt?

25 Dar ce ați ieșit să vedeți? Au om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce sunt în haine scumpe și petrec întru desfătare, în casele împărătești -sunt.

26 Dar ce ați ieșit să vedeți? Au proroc? Adevăr grăiesc vouă: și mai mult decât proroc.

27 Acesta este de care este scris: iată eu trimit îngerul meu înaintea feței tale, care va gătì calea ta înaintea la:

28 Că zic vouă: mai mare proroc între cei născuți din muieri de cât Ioan Botezătorul, nimeni nu este, iar cel mic întru împărăția lui Dumnezeu, mai mare decât el este.

29 Și tot norodul auzind, drept au mărturisit pre Dumnezeu, botezându-se cu botezul lui Ioan.

30 Iar Fariseii și legiuitorii au lepădat dela sine sfatul lui Dumnezeu, nebotezându-se dela dânsul.

31 Deci cu cine voiu asemănà pre oamenii neamului acestuia? Și cu cine sunt asemenea?

32 Asemenea sunt cu copiii ce șed în târg și strigă unii către alții și zic: fluerat-am vouă și n'ați jucat; cântat-am de jale vouă si n'ați plâns.

33 Că a venit Ioan Botezătorul, nici pâine mâncând, nici vin bând, și ziceți: drac are.

34 Au venit Fiul Omului mâncând și bând, și ziceți: iată om mâncător și băutor de vin, prieten vameșilor și păcătoșilor.

35 Și s'a îndreptat înțelepciunea dela toți fiii săi.

36 Și'l rugà pre eì unul din Farisei, ca să mănânce cu el. Și intrând în casa Fariseului, a șezut.

37 Și iată, o muiere din cetate, care erà păcătoasă, înțelegând că șade în casa Fariseului, aducând un alavastru cu mir,

38 Și stând lângă picioarele lui dinapoi, plângând a început a udă picioarele lui cu lacrămi, și cu perii capului ei le ștergeà, și sărută picioarele lui, și le ungeà cu mir.

39 Iar văzând Fariseul care chemase pre el, a zis întru sine. grăind: acesta de ar fi proroc, ar ști cine și ce fel de muiere este ceea ce se atinge de el, că este păcătoasă.

40 Și răspunzând Iisus, au zis către el: Simone, am oare ce să'ți zic. Iar el a zis: Invățătorule, zi.

41 Doi datornici erau oarecăruia cămătarnic; unui erà dator cu cinci sute de dinari, iar celalt cu cincizeci;

42 Și neavând ei cu ce plăfì, amândurora ie-au dăruit. Deci care dintr'înșii, spune'mi, mai mult va iubì pre el?

43 Iar Simon răspunzând, a zis: socotesc că acela căruia i-a dăruit mai mult. Iar el au zis lui: drept ai judecat.

44 Și întorcându-se către muiere, au zis lui Simon: vezi pre această muiere? Am intrat în casa ta, apă pre picioarele mele n'ai dat, iar aceasîa cu lacrămi mi-a udat picioarele mele și te-a șters cu părul capului ei.

45 Sărutare mie nu mi-ai dat, iar aceasta de când am intrat, n'a încetat sărutându'mi picioarele mele.

46 Cu untdelemn capul meu nu l-ai uns, iar aceasta cu mir mi-a uns picioarele mele.

47 Pentru aceea grăesc ție: iartă-se păcatele ei cele multe, că a iubit mult. Iar cui se iartă puțin, iubește mai puțin.

48 Și au zis ei: iartă-ți-se ție păcatele taie.

49 Și au început cei ce ședeau cu dânsul a grăi întru sine: cine este acesta care iartă și păcatele

50 Și au zis către muiere: credința ta te-a mântuit, mergi în pace.

Text: Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediția Sfântului Sinod, București 1914, ortografia originală. Sursa: scanul de pe archive.org; pag. PDF 1409, 1410. Erorile de OCR au fost corectate după scan; corectura umană e în curs. Linkul unui verset: clic pe numărul lui.

Toate capitolele din Luca · Toate cărțile · Despre text