Biblia OrtodoxăEdiția Sinodală 1914

Psalmul 59 – Dumnezeule (ebr. 60)

PSALM 59. Intru sfârșit, celor ce se vor schimbà, întru scrisoarea stâlpului lui David, spre învățătură, când au ars Mesopotamia Siriei, și Soval-Siria, și s'a întors Ioav, și a bătut pre Edom în valea Sărilor douăsprezece mii.

1 Dumnezeule, lepădatu-ne-ai pre noi, și ne-ai surpat; mâniatu-te-ai și te-ai milostivit spre noi.

2 Cutremurat-ai pământul și l-ai turburat pre dânsul; vindecă sfărâmările lui, că s'a clătit.

3 Arătat-ai norodului tău cete nesilnice, adăpatu-ne-ai pre noi cu vinul umilinței.

4 Dat-ai celor ce se tem de tine semn, ca să fugă dela fața arcului.

5 Pentru ca să se izbăvească cei iubiți ai tăi, mânțuește-mă cu dreapta ta și mă auzi.

6 Dumnezeu au grăit întru cel sfânt al său: bucurà-mă-voiu și voiu împărțì Sichemu, și valea lăcașurilor voiu măsurà.

7 Al meu este Galaad și al meu este Manase, și Efrem tăria capului meu.

8 Iuda împăratul meu, Moav căldarea nădejdei mele.

9 Spre Idumeia voiu întinde încălțămintea mea, mie cei de alt neam s'au supus.

10 Cine mă va duce la cetatea îngrădirei? Sau cine mă va povățui până la Idumeia?

11 Au nu tu Dumnezeule cel ce ne-ai lepădat pre noi? Și au, nu vei ieșì Dumnezeule întru puterile noastre?

12 Dă-ne nouă ajutor din necaz, și deșartă este mântuirea omului.

13 Intru Dumnezeu vom face putere, și el va urgisì pre cei ce ne necăjesc pre noi.

Text: Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediția Sfântului Sinod, București 1914, ortografia originală. Sursa: scanul de pe archive.org; pag. PDF 712. Erorile de OCR au fost corectate după scan; corectura umană e în curs. Linkul unui verset: clic pe numărul lui.

Toate psalmii · Toate cărțile · Despre text