Biblia OrtodoxăEdiția Sinodală 1914

Isaia 31

Blestem întreit asupra legăturei cu Eghipetul și Asiria. Dumnezeu însuș va izbăvì Israilul.

1 Vai celor ce se pogoară în Eghipet pentru ajutor! Celor ce nădăjduesc în cai și în care, pentrucă sunt multe, și de călăreți mulțime multă, și n’au nădăjduit întru sfântul lui Israil, nici au căutat pre Dumnezeu.

2 Iar el înțelepțește au adus asupra lor rele, și cuvântul lui nu va fì îndeșert, și se va sculà asupra caselor oamenilor răi, și asupra nădejdei lor cei deșarte.

3 Spre Eghiptean om și nu Dumnezeu, spre trupuri de cai, și nu este ajutor, iar Domnul va pune mâna sa preste ei, și vor ostenì cei ce ajută, și toți împreună vor pierì de sabie.

4 Că așà mi-au zis mie Domnul: precum când strigă leul, sau puiul de leu pentru vânatul, care l-a prins, și strigă pentru el până se umplu munții de glasul lui, și se biruesc, și de mulțimea mâniei lui se sperie; așà se va pogorî Domnul Savaot, ca să deà răsboiu pre muntele Sionului, pre munții lui.

5 Ca pasările ce zboară, așà va acoperì Domnul Savaot Ierusalimul, și’l va scutì, și’l va scoate, și’l va ocrotì, și’l va mântuì.

6 Întoarceți-vă cei ce sfătuiți sfat adânc și fărădelege, fii lui Israil.

7 Pentrucă în ziua aceea vor lepădà oamenii cele făcute de mâini, din argint, și cele făcute de mâini, din aur, care le-au făcut mâinile lor.

8 Și va cădeà Asur nu de sabie de bărbat, nici sabie de om îl va mâncà pre el, și va fugì nu de fața sabiei, și tinerii lui vor fì biruiți.

9 Că cu piatră se vor încunjurà ca și cu șanț, și se vor biruì, iar cel ce va fugì se va prinde. Acestea zice Domnul: fericit este cel ce are în Sion sămânță, și caznici în Ierusalim.

Text: Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediția Sfântului Sinod, București 1914, ortografia originală. Sursa: scanul de pe archive.org. Erorile de OCR au fost corectate după scan; corectura umană e în curs. Linkul unui verset: clic pe numărul lui.

Toate capitolele din Isaia · Toate cărțile · Despre text