Minunata susținere a celor ce au iubit înțelepciunea cea dela Dumnezeu.
1 Aceasta pre părintele lumii, cel întâiu plăsmuit, care singur au fost făcut, l-a păzit.
2 Și l-au scos pre el din căderea sa, și i-au dat lui putere să stăpânească preste toate.
3 Și depărtându-se dela ea cel nedrept cu urgiea sa, și cu mânia cea ucigătoare de frate, a pierit.
4 Pentru care, când a înnecat apa pământul, iarăș a mântuit înțelepciunea, prin lemn prost pre cel drept cârmuind.
5 Aceasta și întru unirea răutății neamurilor celor împreunate a cunoscut pre cel drept și l-a păzit pre el fără de prihană lui Dumnezeu, și cu mila cea mare a Fiului celui tare l-a păzit.
6 Aceasta pre cel drept, care a fugit când au pierit cei necredincioși, l-a mântuit din focul care s’a pogorît preste cele cinci cetăți.
7 A cărei răutăți mărturie este încă pământul cel pustiu, care fumă, și pomii lui roduri fără de folos odrăslesc, și stâlpul cel de sare, care este mormântul sufletului celui necredincios.
8 Că nebăgând seamă de înțelepciune, nu numai s’a păgubit a cunoaște cele bune, ci și pomenirea nebuniei sale a lăsat în vieața aceasta, ca nici cu lucrurile, care a păcătuit, să nu se poată ascunde;
9 Iar înțelepciunea a scos din nevoi pre cei ce i-au slujit ei.
10 Aceasta pre dreptul cel ce fugeà de mâniea fratelui său l-a povățuit pre căi drepte și i-a arătat împărăția lui Dumnezeu, și i-a dat cunoștința celor sfinte și l-a sporit pre el întru necazuri, și a înmulțit ostenelele lui.
11 Întru lăcomiea, celor ce’l stăpâneau pre el, a stătut de față și l-a îmbogățit pre el.
12 Păzitu-l-a pre el de vrăjmași, și de cei ce’l pândeau l-a apărat și biruință tare i-a dat lui, ca să cunoască, că decât toate este mai tare bunacredință.
13 Aceasta pre dreptul cel vândut nu l-a părăsit, ci de păcat l-a mântuit.
14 Pogorîtu-s’a cu el în groapă, și în legături nu l-a lăsat pre el, până i-a dat schiptrul împărăției și putere preste cei ce’l tiraniseau pre el, și mincinoși a arătat pre cei ce au grăit rău de el și i-a dat lui mărire veșnică.
15 Aceasta pre poporul cel cuvios și sămânța cea nevinovată, l-a izbăvit dela neamul celor ce’i necăjeà.
16 Intrat-a în sufletul robului Domnului și a stătut împrotiva împăraților celor groaznici, cu minuni și cu semne.
17 Dat-a celor cuvioși plata ostenelelor lor, povățuitu-i-a pre ei în cale minunată și le-a fost lor ziua acoperemânt și noaptea lumină de stele.
18 Trecutu-i-a pre ei marea Roșie și i-a trecut prin apă multă;
19 Iar pre vrăjmașii lor i-a înnecat, și din adâncul cel fără de fund i-a scos pre ei.
20 Pentru aceea drepții au jefuit pre cei necredincioși, și au lăudat Doamne numele tău cel sfânt și mâna ta cea apărătoare, toți împreună cu o inimă o au lăudat.
21 Că înțelepciunea a deschis gura muților și limbile pruncilor le-a făcut vorbitoare.