Pavel călătorește cu multe primejdii la Roma. Îndemnări pentru nădejdea mântuirei. Stricarea corăbiei.
1 Iar după ce s'a judecat ca să mergem noi în Italia, dat-au pre Pavel și pre alții oarecari legați unui sutaș anume Iulie, din ceata Sevastienească.
2 Și intrând într'o corabie dela Adramit, vrând să mergem pre lângă locurile Asiei, am purces; fiind cu noi Aristarh, Machedoneanul din Tesalonic.
3 Și a doua zi am venit în Sidon. Și cu iubire de oameni arătându-se Iulie către Pavel, i-a dat voie să meargă pre la prieteni să dobândească purtare de grije.
4 Și de acolo purcezând, am venit supt Chipru, pentrucă vânturile erau împrotivă.
5 Și trecând marea Chilichiei și a Pamfiliei, am venit în Mira Lichiei.
6 Și: acolo aflând sutașul o corabie din Alexandria mergând în Italia, ne-a băgat pre noi într'însa.
7 Și în multe zile vâslind cu zăbavă și abia sosind lângă Cnid, nelăsându-ne pre noi vântul, am trecut pre supt Crit, alăturea cu Salmona;
8 Și de abia trecând, am venit la un loc ce se chemâ Limanuri bune, de care erâ aproape cetatea Lasia,
9 Și multă vreme trecând, și fiind mergerea corăbiei cu primejdie, pentrucă și postul trecuse, îi sfătuiâ pre ei Pavel,
10 Zicându-le lor: bărbaților, văz că cu necaz și cu multă pagubă, nu numai a povărei și a corăbiei, ci și a sufletelor noastre, va să fie mergerea corăbiei.
11 Iar sutașul pre cârmaciu și pre căpitanul corăbiei ascultă mai mult, decât cele ce grăia Pavel.
12 Și nefiind limanul bun de iernat, cei mai mulți făceau sfat să se ducă de acolo, ca de ar puteâ să ajungă să ierneze în Finica, limanul Crilului, care caută spre Liva șt spre Hor.
13 Și suflând austrul, părându-le lor că vor dobândi voea sa, plecând au văslit pre marginile Critului.
14 Iar nu după multă vreme s'a întărâtat asupra lui un vânt viforâtor, ce se chiamă Evroclidon.
15 Și răpindu-se corabia și neputând merge împrotivă vântului, slobozind u-ne după valuri ne purtam.
16 Și trecând unjostrov oarecare, ce se chemâ Clavdi, abia am putuf prinde luntrea.
17 Care irăgându-o în corabie, ajutorințe întrebuințau încingând corabia; și temându-se să nu cază în Sirt, slobozind vetrelele, așâ se purtau.
18 Și fiind noi foarte împresurați de viscol, a doua zi au făcut lepădare din corabie;
19 Și a treia zi noi cu mâinile noastre am lepădat uneltele corăbiei.
20 Și nici soarele nici stelele arătându-se în multe zile, și vifor nu puțin fiindu-ne asupră, se luase de acia, toată nădejdea de a ne mâniul noi,
21 Și multă îlămânzie fiind, a tunci stând Pavel în mijlocul lor, a zis: se cădea, o bărbaților, ascultându-mă pre mine, să nu fi purces din Crit, și să fi câștigat necazul acesta și paguba.
22 Și acum vă îndemn pre voi să aveți voie bună; că pierire nici unui suflet nu va fi dintru voi, fără numai corăbiei.
23 Că mi-a stătut înainte într'această noapte îngerul lui Dumnezeu, al căruia sunt eu și căruia slujesc,
24 Zicând: nu le teme Pavle; înaintea Chesarului ți se cade să stai; și iată dăruit ție Dumnezeu pre toți cei ce sunt în corabie cu tine.
25 Drept aceea, fiți cu bună nădejde bărbaților, că cred lui Dumnezeu, că așà va fi precum mi s'a zis mie.
26 într'un ostrov oarecare este să cădem noi.
27 Și dacă s'a împlinit a patrusprezecea noapte, purtându-ne noi cu corabia în marea Adriei, pre la miezul nopței le părea corăbierilor că se apropie la vre o margine;
28 Și slobozind măsura, au aflat stânjini douăzeci, și puțin de acolea trecând și iarăș măsurând, au aflat stânjini cincisprezece.
29 Și temându-se ca nu cumvâ în locuri prundoase să cază, când patru anghire despre cârma corăbiei, se rugau să se facă ziuă.
30 Iar corăbierii căutând să fugă din corabie, și slobozind luntrea în mare, cu prilej ca acela, ca și cum ar vreâ despre pisc să sloboziască anghirele,
31 Zis a Pavel sutașului și ostașilor: de nu vor rămâneâ aceștia în corabie, voi nu vă veți puteâ mântui.
32 Atunci au tăiat ostașii funiile iuntrei și o au lăsat să cază.
33 Iar până când vreâ să se facă ziuă, Pavel ruga pre toți să mănânce bucate, zicând: patrusprezece zile sunt astăzi de când n'ați mâncat, așteptând și nimic gustând.
34 Pentru aceea vă rog pre voi să mâncați, că aceasta este spre mântuirea voastră; că nici unuia din voi păr din cap nu va cădeâ.
35 Și zicând acestea și luând pâine, a muijămit lui Dumnezeu înaintea tuturor și frângând, a început a mâncâ.
36 Și voie bună toți făcând, au luat și ei de au mâncat.
37 Și eram în corabie de toți, suflete două sute și șaptezeci și șase.
38 Și săturându-se de bucate, au ușurat corabia, aruncând grâul în mare.
39 Și dacă s'a făcut ziuă, pământul nu'l cunoșteau; iar vedeau de departe un sân ce aveâ țărmuri, la care se sfătuiau, de ar fi cu putință să scoață corabia.
40 Și trăgând afară anghirele, o au slobozit pre mare, și împreună slăbind funiile cârmelor și ridicând vetrila cea mică după vântișorul care suflâ, trăgeau spre țărmuri.
41 Și căzând într'un loc dintre două mări s'a înfipt corabia și piscul dinainte s'a împlântat și sta neclătit, iar partea dinapoi se rupea de sila valurilor.
42 Iar ostașii au făcut sfat să omoare pre cei legați, ca să nu înnoate cinevâ și să scape.
43 Iar sutașul, vrând să ferească pre Pavei, a oprit sfatul lor, și a poruncit ca cei ce vor puteâ să înnoate, sărind mai întâiu, să iasă la pământ;
44 Iar ceilalți, unii pre scânduri, alții pre altcevâ din corabie. Și așâ s'a făcut de au scăpat toți la uscat.