Biblia OrtodoxăEdiția Sinodală 1914

Facerea 29 (Geneza 29)

Iacov în Mesopotamia.

1 Și sculându-se Iacov în picioare, s’a dus în pământul răsăritului la Lavan feciorul lui Vatuil Sirului fratele Revechei mumei lui Iacov și a lui Isav.

2 Și privind a văzut o fântână în câmp și erau trei turme de oi odihnindu-se la ea, că din fântâna aceea se adăpau turmele și erà piatră mare pre gura fântânei.

3 Și se adunau acolo toate turmele și prăvăleau piatra de pre gura fântânei și adăpau oile; și iarăși puneau piatra pre gura fântânei în locul ei.

4 Și a zis Iacov către dânșii: fraților, de unde sunteți voi? Iar ei au zis: din Haran suntem.

5 Și le-a zis lor: știți pre Lavan feciorul lui Nahor? Iar ei au zis: știm.

6 Și a zis lor: sănătos este? Iar ei au zis: sănătos; și iată Rahila fata lui veneà cu oile.

7 Și le-a zis lor Iacov: încă mai este mult din zi și încă nu este vreme a se adunà toate turmele, adăpați oile și vă duceți de le pașteți.

8 Iar ei au zis: nu vom puteà până ce se vor adunà toți păstorii, și vom răsturnà piatra de pre gura fântânei, ca să adăpăm oile.

9 Încă grăind el cu ei, iată Rahila fata lui Lavan veneà cu oile tatălui său, că ea pășteà oile tătână-său.

10 Și a fost dacă a văzut Iacov pre Rahila fata lui Lavan fratelui mumei sale și oile lui Lavan fratele mumei sale, apropiindu-se Iacov a răsturnat piatra de pre gura fântânei, și a adăpat oile lui Lavan fratelui mumei sale.

11 Și a sărutat Iacov pre Rahila și strigând cu glasul său a plâns.

12 Și a spus Rahilei, că este frate tatăl ei cu mumă-sa Reveca și cum că el este fecior ei; iar ea alergând a spus tatălui ei toate cuvintele acestea.

13 Și a fost după ce a auzit Lavan de numele lui Iacov feciorul surorei sale, a ieșit întru întâmpinarea lui și îmbrățișindu-l l-a sărutat și l-a adus în casa sa și a spus lui Lavan toate cuvintele acestea.

14 Și a zis Lavan lui: din oasele mele și din trupul meu ești tu și a fost cu el o lună de zile.

15 Și a zis Lavan către Iacov: pentrucă frate-mi ești, nu vei slujì mie în dar, spune-mi ce să fie simbria ta?

16 Și Lavan aveà două fete: numele celei mai mari Lia, iară numele celei mai tinere Rahila.

17 Și ochii Liei erau bolnavi, iară Rahila erà frumoasă la chip și mândră la față foarte.

18 Și a iubit Iacov pre Rahila și a zis: voiu sluji ție șapte ani pentru Rahila fata ta cea mai tânără.

19 Și a zis Lavan lui: mai bine să o dau ție, decât să o dau altui bărbat, lăcuește cu mine.

20 Și a slujit Iacov pentru Rahila șapte ani și erau înaintea lui ca niște zile puține, pentrucă o iubea pre dânsa.

21 Și a zis Iacov către Lavan: dă-mi femeea mea, că s’au umplut zilele să intru la dânsa.

22 Și a adunat Lavan pre toți oamenii locului și a făcut nuntă.

23 Și dacă s’a făcut seară, luând Lavan pre Lia fata sa a băgat-o înlăuntru la Iacov, și a intrat la ea Iacov.

24 Și a dat Lavan fetei sale Liei pre Zelfa slujnica sa, ca să-i fie slujnică.

25 Și făcându-se dimineață, iată erà Lia, și a zis Iacov către Lavan: pentruce ai făcut aceasta mie? Au nu pentru Rahila am slujit ție? Pentruce mai înșelat?

26 Și a răspuns Lavan; nu este așà obiceiu în locul nostru a da pre cea mai tânără mai înainte decât pre cea mai mare.

27 Plinește dară șapte ani ai acesteia, și-ți voiu dà și pre aceasta pentru slujba ce vei sluji mie încă alți șapte ani.

28 Și a făcut Iacov așà și a plinit și acei șapte ani; și i-a dat Lavan pre Rahila fata sa femee lui.

29 Și a dat Lavan fetei sale pre Valla slujnica sa, ca să-i fie slujnică.

30 Și a intrat la Rahila, și a iubit mai mult pre Rahila decât pre Lia, și i-a slujit lui încă alți șapte ani,

31 Și văzând Domnul Dumnezeu, că se urăște Lia a deșchis mitrasul ei; iar Rahila erà stearpă.

32 Și a zămislit Lia și a născut fecior lui Iacov și a chemat numele lui: Ruvin, zicând: că au văzut Domnul smerenia mea și mi-au dat mie fecior, acum dar mă va iubi bărbatul meu.

33 Și iarăși a zămislit Lia și a născut al doilea fiu lui Iacov, și a zis: că au auzit Domnul, cum că mă urăsc, și mi-au adaos și pre acesta și a chemat numele lui: Simeon.

34 Și iarăși a zămislit și a născut fecior, și a zis: într’această vreme la mine va fi bărbatul meu, că am născut lui trei feciori, pentru aceea a chemat numele lui: Levì.

35 Și zămislind încă a născut fecior și a zis: acum și pentru aceasta mă voiu mărturisi Domnului, drept aceea a chemat numele lui: Iuda; și a încetat a naște.

Text: Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediția Sfântului Sinod, București 1914, ortografia originală. Sursa: scanul de pe archive.org. Erorile de OCR au fost corectate după scan; corectura umană e în curs. Linkul unui verset: clic pe numărul lui.

Toate capitolele din Facerea · Toate cărțile · Despre text