Împărăția lui Ahaz.
1 În anul șaptesprezece al lui Fachee feciorul lui Romelie a împărățit Ahaz feciorul lui Ioatam împăratul Iudei.
2 În vârstă de douăzeci de ani erà Ahaz când a început a împărățì, și șasesprezece ani a împărățit în Ierusalim, și n’a făcut ce este drept întru ochii Domnului Dumnezeului lui cu credință, ca David tatăl său.
3 Și a umblat pre calea împăraților lui Israil, încă și pre fiul său l-a trecut prin foc, după urâciunile neamurilor pre care le-au scos Domnul dela fața fiilor lui Israil.
4 Și jertfeà și tămâià pre înălțimi și pre dealuri și supt tot desișul.
5 Atunci s’a dus Raason împăratul Siriei și Fachee feciorul lui Romelie împăratul lui Israil la Ierusalim să deà răsboiu, și au împresurat pre Ahaz, și nu l-au putut bate.
6 În vremea aceea a întors Raason împăratul Siriei Elatul la Siria, și a scos pre Evrei din Elat, și Idumei au venit în Elat, și au lăcuit acolo până în ziua aceasta.
7 Și a trimis Ahaz soli la Telgat-fellasar împăratul Asirienilor, zicând: robul tău și fiul tău sunt eu, vino și mă mântuește din mâna împăratului Siriei și din mâna împăratului lui Israil, carii s’au sculat asupra mea.
8 Și a luat Ahaz argintul și aurul, care s’a aflat în vistieriile casei Domnului și în vistieriile casei împăratului, și l-a trimis împăratului Asirienilor dar.
9 Și l-a ascultat pre el împăratul Asirienilor, și s’a dus împăratul Asirienilor la Damasc, și l-a luat și l-a dărâmat pre el, iar pre Raason împăratul l-a omorît.
10 Și a mers împăratul Ahaz întru întâmpinarea lui Telgat-fellasar împăratul Sirienilor la Damasc, și a văzut jertfelnicul din Damasc, și a trimis împăratul Ahaz la Uriea preotul asemănarea jertfelnicului, și tocmeala lui și toată făptura lui.
11 Și a clădit Uriea preotul jertfelnicul după toate câte a trimis împăratul Ahaz din Damasc; așà a făcut Uriea preotul până a venit împăratul dela Damasc.
12 Și venind împăratul Ahaz din Damasc, a văzut împăratul jertfelnicul, și s’a apropieat de jertfelnic și s’a suit pre el.
13 Și a tămâiat arderea sa și jertfa sa, și a făcut turnarea sa, și a vărsat preste jertfelnic sângele jertfelor de pace ale sale.
14 Iar jertfelnicul cel de aramă, care erà înaintea Domnului l-a mutat dinaintea feții casei Domnului, și din mijlocul altarului și din mijlocul casei Domnului, și l-a pus în laturea altarului despre miazănoapte.
15 Și a poruncit Ahaz împăratul lui Uriea preotul, zicând: pre jertfelnicul cel mare vei aduce arderea de tot cea de dimineață și jertfa cea de seara, și arderea cea de tot a împăratului și jertfa lui, și arderea cea de tot a tot poporul, și jertfa lor și turnarea lor, și tot sângele arderii de tot și tot sângele jertfei vei turnà preste el; iar jertfelnicul cel de aramă va fi mie să văz ce trebue a face.
16 Și a făcut Uriea preotul după toate câte i-a poruncit Ahaz împăratul.
17 Și a tăiat împăratul Ahaz închiderile temeliilor, și a mutat dela ele scăldătoarea, și marea o a stricat de pre boii cei de aramă, carii erau de desuptul ei, și o a pus pre temelie de piatră;
18 Și temeliea șederii cea zidită în casa Domnului și intrarea împăratului cea din afară, o a întors în casa Domnului dela fața împăratului Asirienilor.
19 Iar celelalte întâmplări ale lui Ahaz câte a făcut, au nu sunt acestea scrise în cartea cuvintelor anilor împăraților Iudei?
20 Și a adormit Ahaz cu părinții săi, și s’a îngropat cu părinții săi în cetatea lui David, și a împărățit Ezechia feciorul lui în locul lui.