Despre căsătorie, neînsurare și văduvie.
1 Iar pentru care mi-ați scris; bine este omului de muiere să nu se atingă.
2 Iar pentru curvie, fiecare să'și aibă femeia sa, și fiecare femeie să'și aibă bărbatul său.
3 Bărbatul datornica dragoste să'i deâ femeii; așijderea și femeia bărbatului.
4 Femeia trupul său nu își stăpânește, ci bărbatul; așijderea și bărbatul trupul său nu își stăpânește, ci femeia.
5 Să nu opriți datoria unul altuia, fără numai din buna voință, la o vreme, ca să vă îndeletniciți în post și în rugăciune; și iarăș să vă împreunați, ca să nu vă ispitească pre voi satana pentru neînfrânarea voastră.
6 Și aceasta o zic după sfat, iar nu după poruncă.
7 Că voesc ca toți oamenii să fie precum _și eu. Ci fiecare are darul său dela Dumnezeu, unul așâ, iar altul într'alt chip.
8 Iar zic celor necăsătoriți și văduvelor: bine este lor de vor rămâneă precum și eu.
9 Iar de nu se'vpr puteâ țineâ, să se căsătorească; că mai bine este să se căsătorească decât să arză.
10 Iar celor căsătoriți poruncesc, nu eu, ci Domnul: femeia de bărbat să nu se desparță.
11 Iar de se va despărți, să nu se mărite, sau să se împace cu bărbatul său; și bărbatul pre femeie să nu o lase.
12 Iar celorlalți eu zic, nu Domnul; de are vre un frate femeia necredincioasă, și ea va voi să viețuiască cu el, să nu o lase pre ea.
13 Și femeia de are bărbat necredincios, și acela va voî să viețuiască cu dânsa, să nu'l lase pre el.
14 Pentrucă se sfințește bărbatul necredincios prin femeia credincioa-. să, și se sfințește femeia necredincioasă prin bărbatul credincios; că într'alt chip feciorii voștri necurați ar îi; iar acum sfinți sunt.
15 Iar de se desparte cel necredincios, desparță-se. Că nu este robit fratele sau sora într'unele ca acestea; că spre pa'e ne-au chemat pre noi Dumnezeu.
16 Că ce știi, femeie, de'ți vei mântui bărbatul? Sau ce știi, bărbate, de'ți vfci mântui femeia?
17 Insă fiecăruia precum i-au împărțit Dumnezeu, și fiecare precum l-au chemat Domnul, așâ să umble. Și așâ întru toate bisericile rânduesc.
18 De este cinevâ chemat fiind tăiat împrejur, să nu poftească netăiere împrejur. Intru netăiere împrejur cinevâ s'a chemat? Să nu se taie împrejur.
19 Tăierea împrejur nimic este, și netăierea împrejur nimic este, ci paza poruncilor lui Dumnezeu.
20 Fiecare întru chemarea care s'a chemat, întru aceea să rămâe.
21 Rob ești chemat? Nu te griji; ci de și poți să fii slobod, mai mult te supune.
22 Că cei ce este chemat întru Domnul rob, slobod Domnului este; așijderea și cel ce este.chemat slobod, rob este lui Hristos.
23 Cu preț sunteți cumpărați; nu vă faceți robi oamenilor.
24 Fiecare întru ce este chemat, fraților, întru aceea să rămâe înaintea lui Dumnezeu.
25 Iar pentru fecioare porunca Domnului nu am; iar sfat dau, ca un miluit dela Domnul, a fi credincios.
26 Socotesc dar, că acest lucru este bun pentru această de acum nevoe, că bine este omului așâ a fi.
27 Legatu-fe-ai cu femeie? Nu căutâ dezlegare. Dezlegatu-te-ai de femeie? Nu căută muiere.
28 Iar de te-ai și însurat, n'ai greșit, și de s'a măritat fecioara, n'a greșit. Dar necaz în trup vor aveâ unii ca aceștia; iar eu vă cruț pre voi.
29 Iar aceasta zic fraților, că vremea de acum scurtă este; că și cei ce au femei să fie ca și cum n'a r aveâ;
30 Și cei ce plâng, ca și cum n'ar plânge; și cei ce se bucură, ca și cum nu s'ar bucură; și cei ce cumpără, ca și cum n'ar stăpâni.
31 Și cei ce se folosesc cu lumea aceasta, ca și cum nu s'ar folosî; că trece chipul lumei acesteea.
32 Și voesc ca voi fără de grije să fiți. Cel neînsurat grijește de ale Domnului, cum va plăceâ Domnului;
33 Iar cel ce s'a însurat grijește de ale lumei, cum va plăceâ femeii.
34 Se deosebește muierea și fecioara. Cea nemăritată se grijește de ale Domnului, cu va plăceâ Domnului, ca să fie sfântă și cu trupul și cu sufletul; iar cea măritată se grijește de ale lumei, cum va plăceâ bărbatului.
35 Și aceasta spre al vostru folos zic; nu ca să vă pun vouă cursă, ci spre bună cuviință, și apropiere de Domnul fără sminteală.
36 Iar de i se pare cuivâ că i se va face vreo necinste pentru fecioara sa, dacă îi trec tinerețele, și așâ trebue a se face, ce voește facă, nu greșește; mărife-se.
37 Iar care stă întemeiat în inimă, neavând nevoe, și are stăpânire preste a sa voie, și aceasta a judecat întru inima sa, a păzî pre fecioara sa, bine face.
38 Deci dar, și cel ce își mărită pre fecioara sa, bine face; iar cel ce nu o mărită mai bine face.
39 Femeia legată este de lege câtă vreme trăește bărbatul ei; iar dacă va adormî bărbatul ei, slobodă este după care va vrea să se mărite; numai întru Domnul.
40 Iar mai fericită este de va rămâneâ așâ, după sfatul meu; că mi se pare, că și eu am Duhul lui Dumnezeu.