Dragostea și bunătățile ei.
1 De aș grăì în limbile omenești și îngerești, iar dragoste nu am, făcutu-m'am aramă sunătoare și chimval răsunător.
2 Și de aș aveà prorocie, și de aș ștì toate tainele și toată știința; și de aș avea toată credința, cât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3 Și de aș împărțì toată avuția mea, și de aș dà trupul meu să'l arză, și dragoste nu am, nici un folos nu'mi este.
4 Dragostea îndelung rabdă, se milostivește; dragostea nu pismuește, dragostea nu se semețește, nu se trufește.
5 Nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se întărâtă, nu gândește răul;
6 Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr;
7 Toate le sufere, toate le crede, toate le nădăjduește, toate le rabdă.
8 Dragostea niciodată nu cade; și ori prorociile de vor lipsì; ori limbile de vor încetà; ori cunoștința de se va stricà.
9 Pentrucă din parte cunoaștem, și din parte prorocim.
10 Iar când va venì cea desăvârșit, atunci cea din parte se va stricà.
11 Când eram prunc, ca un prunc grăiam, ca un prunc cugetam, ca un prunc gândiam; iar dacă m'am făcut bărbat, am lepădat cele pruncești.
12 Că vedem acum ca prin oglindă în ghicitură; iar atunci față către față; acum cunosc din parte; iar atunci voiu cunoaște precum și cunoscut sunt.
13 Și acum rămâne credința, nădejdea, dragostea, aceste trei; iar mai mare decât acestea este dragostea.